Conexiuni

O sursă de încredere

“Inteligența Emoțională” de Daniel Goleman

IQ VS EQ! Acesta este duelul cu care ne confruntăm în fiecare zi, atât în viaţa personală, cât mai ales în cea profesională. Știm cu toţii ce reprezintă IQ-ul şi pe ce se bazează, însă EQ-ul este o noţiune diferită, care a fost folosită pentru prima dată în anul 1985, dar care a devenit mult mai cunoscut odată cu lansarea cărții lui Daniel Goleman, Inteligenţa Emoţională.

Daniel Goleman este scriitor, jurnalist şi psiholog, autorul a mai mult de 10 cărţi despre psihologie, ştiinţă, educaţie şi leadership. Astfel, îl putem numi pe Goleman părintele inteligenţelor multiple, printre care şi inteligenţa emoţională, aşa cum se numeşte şi cartea care s-a bucurat de cel mai mare succes şi care a marcat o revoluţie în lumea psihologiei prin analiza importanţei emoţiilor.

Spre deosebire de IQ, inteligenţa emoţională poate fi îmbunătăţită pe parcursul vieţii, începând cu vârsta copilăriei – când la serbare trebuie să reciţi o poezie, până la vârsta adultă – când trebuie să ţii un discurs în cadrul companiei. Totul începe cu interesul acordat inteligenţei sentimentelor, care presupune, pe rând, conştientizarea lor, autodisciplina şi empatia.

Volumul lui Daniel Goleman, “Inteligenţa Emoţională” cuprinde cinci părţi, anexe şi note explicative, încheindu-se cu mulţumirile autorului adresate tuturor celor care i-au oferit sprijin în munca de elaborare a acestei cărţi inovatoare, care poate fi folosită ca un adevărat manual.

Numele primei părţi este “Creierul emoţional”, o antiteză care încearcă să surprindă într-un mod succinct informaţiile expuse, respectiv o prezentare despre dezvoltarea creierului şi reţeaua neuronală, sentimente şi blocaje emoţionale, toate acestea într-o încercare de a împăca emoţiile cu raţiunea.

Cea de-a doua parte este intitulată ”Natura inteligenţei emoţionale” şi ne prezintă importanţa autocunoaşterii, arta de a ne stăpâni în momente cheie, empatizarea cu ceilalţi, dar şi cu sinele şi artele sociale: expresivitatea sau limbajul nonverbal.

Partea a treia poartă titlul de “Inteligenţa emoţională aplicată” şi ne relevă diversitatea emoţiilor, relaţiile de toate tipurile între bărbați şi femei. Tot în acest capitol autorul ne prezintă şi avantajele unor emoţii pozitive pentru sănătatea  fizică şi psihică.

“Oaze de oportunităţi” este intitulată cea de-a patra parte a cărţii lui Goleman. În această parte autorul dezvăluie informaţii importante despre temperamental uman, emoţii fundamentale, empatia, rolul ei şi timiditate. În finalul părţii a patra, Daniel Goleman ne dezvăluie şansele pe care le putem întâlni la orice pas dacă avem o educaţie emoţională corectă.

Ultima parte a cărţii poartă numele de “Alfabetul emoţional” şi ne dezvăluie beneficiile pe care le putem avea de pe urma unei inteligenţe emoţionale corect folosite, ne învaţă cum se poate îmblânzi agresivitatea, cum se poate preveni depresia sau tulburările alimentare. Totodată, autorul vorbeşte cu precădere şi despre dependențele în rândul tinerilor: alcool, droguri, automedicaţie şi cum se pot depăşi asemenea momente de cumpănă. În încheiere, Goleman evidenţiază importanţa deosebită a “alfabetizării emoţionale”, a popularizării “ABC-ului emoţional” pornind de la educaţia din familie, apoi în şcoală sau cu ajutorul unor programe alternative de instruire.

Cartea aduce în discuţie probleme vitale, actuale şi generale ale societăţii în care trăim,chestiuni cu care se poate confrunta oricine în viaţa de zi cu zi şi oferă soluţii şi rezolvări aflate la îndemâna noastră, a tuturor. Inteligenţa emoţională înseamnă în final cunoaştere de sine, empatie, autodisciplină, înseamnă să ne înţelegem şi să ne gestionăm impulsurile şi emoţiile, înseamnă să învăţăm să ne acceptăm şi să ne armonizăm sentimentele şi gândurile. (Sursa fotografie:http://macro-training.ro)

Daniel Goleman, Inteligența emoțională, Curtea Veche, 2008, 432 p.

Elena-Alina Cojocaru

Comments are closed.

Subscribe to email feed

  • RSS
  • Facebook
  • Twitter

Twitter updates

No public Twitter messages.