Conexiuni

O sursă de încredere

Avantajele oferite de social media

La ce te gândești prima dată când auzi de cuvântul ,,parc’’? #soare, #liniște, #iarbă verde, #copaci înfloriți. Lucruri care, teoretic ar trebui să te facă să uiți de stresul cotidian. Însă, majoritatea persoanelor care vin în parc sau în orice alt loc de distracții și relaxare nu se pot deconecta de la tehnologie. Vorba cântecului, ne uităm tot mai puțin la soare. Ca atare, trebuie să înțelegem care este rostul social media în viața noastră. Nu e un lucru rău din punct de vedere profesional, însă  îți poate aduce cateva minusuri în comunicarea interpersonală.

Pentru multi dintre noi, subiectul social media este unul tabu. Cu toate că din punct de vedere profesional, social media îți oferă o sumedenie de avantaje. În primul rând, canalele social media îți oferă vizibilitate și totodată șansa de a-ți promova afacerea într-un mod mult mai eficient și rapid, astfel încât clienții tăi vor afla mult mai repede de tine, poți primi de la ei feed-back-uri pentru a vedea dacă serviciile oferite de tine sunt cele așteptate de ei și ce ai mai putea îmbunătăți. Cu ajutorul canalelor social media poți face campanii interactive care costă mult mai puțin față de metodele tradiționale de publicitate și marketing, mai ales că în ziua de azi primele vești sunt în online. Așadar, social media te  ajută să îți duci afacerea la un nivel cât mai înalt. Omul din spatele rețelelor sociale trebuie să gasească punctele comune dintre el și publicul său. El trebuie să fie un comunicator care se folosește de social media pentru a creea relații între brand-uri și oameni.

Într-o altă ordine de idei, blogosfera trebuie urmărită în mod constant. Cei care urmăresc canalele social media (rețele sociale, blog-uri, site-uri) o fac pentru partea practică și emoțională, dar și pentru a se inspira. De exemplu, imi place să urmăresc blog-urile de fashion pentru a afla ce este în tendințe și pentru a mă inspira să imi creez diverse outfit-uri. De asemenea, citesc blog-urile cu diverse destinații din vacanțe, câteva pareri în plus fie ele pro sau contra mă ajută să îmi formez o parere despre acea destinație.

Cu toate acestea nu trebuie să îți petreci tot timpul în social media, deoarece timpul petrecut în aer liber cu pritenii sau familia trebuie să se consume într-un spațiu real ci nu unul virtual. De aceea trebuie să faci totul cu măsură, să poți interacționa liber cu cel din fața ta, fără să butonezi într-un mod obsesiv tastatura telefonului. (Sursa foto: celtathens.com)

Adriana Coforea

Comments are closed.

Subscribe to email feed

  • RSS
  • Facebook
  • Twitter

Twitter updates

No public Twitter messages.